Întoarsele gânduri

Într-o reverberaţie ca de Stradivarius, opera lui Petre Rău rezonează cu elementele fizice şi spirituale, în jurul cărora se (şi) sedimentează, formând falii de sine stătătoare, eşantioane de literatură adevărată.

Scriitor care îşi lasă amprenta personală în sfera filosofiei complexe a lumii înconjurătoare, Petre Rău nu se îndepărtează de obârşia lucrurilor, el descoperă ineditul în amintirea clipei-trecute, dar şi, în şi prin, gândul care îi macină cuvintele până când ele, cuvintele devin fapte, acţiune.

PAGINI DE NOAPTE şi PHENOMENALIA, sunt capitole care fascinează cititorul prin readucerea în prim-plan a unui spaţiu care aminteşte de  lumea lui Vasile Voiculescu. Realismul magic este fundalul ancestral pe care scriitorul inscripţionează datele lumii contemporane.

Despre vraja nopţii, despre taina liniştii/întunericului zămislitor de fantasme s-a mai scris în multe dintre cărţile lumii, dar ceea ce este inedit în “Întoarsele gânduri” este nuanţarea stării de fapt, a vieţii şi a morţii pe care le detaliază autorul, plasându-şi acţiunea într-un spaţiu care îi aparţine în întregime. Umbra nopţilor din bălţile dunărene se suprapune, face fuziune perfectă cu drama, cu  tragedia umană. Sălbaticul şi domesticul, totul este adus dinaintea lentilei sub care scriitorul ţine captivă lumea respectivă. În tot acest eşafodaj de imagini, individul, ca detaliu, rămâne întreg: coloană vertebrală a unui destin colectiv.

Secvenţele la limita posibilităţilor care abundă în pagini, diferite sau asemănătoare ca destin, sunt dramatice de cele mai multe ori. Forma şi stilul scrisului, aici, poartă amprenta persoanlă a autorului, care abordează cu eleganţă, teme dintre cele mai diverse. Noaptea devine laitmotiv, un fel de canava potrivită pentru broderia impresiilor sale atât de originare.

Antheic în esenţă, spiritual în gândire, subtil şi artist în mânuirea condeiului, autorul nu calcă totul în picioare de dragul operei. Petre Rău accede cu luare aminte spre locul destinat doar aleşilor, aşa cum se întâmplă în “Verde vale de rai”, unde un spaţiu, aparent al nimănui, devine punct de legătură între Cer şi Pământ. De acolo pornesc, şi tot acolo se întorc nostalgiile, dorul.

Fie că sunt povestiri în şabloane clasice, eseuri sau scânteietoare cuvinte de duh, toate aceste componente ale volumul de faţă construiesc un colaj din cuvinte ridicate la rang de Artă. Autorul celebrează clipa sa de sfâşietoare frumuseţe lăuntrică, secunda în care tot ce este scris devine Poem, chiar dacă, tehnica scrisului se numeşte Proză. “Mi-e dor. Dorul în mine se revarsă în hohote. E ca un plâns pe dinăuntru. Corpul mi se realcătuieşte din fiecare picătură de dor care se strecoară prin spaţii ciudate, vibrând îndelung” (Verde vale de rai).

Oraşul ca un conglomerat, cum este “prins” în “Pomul de Crăciun” este mai puţin vizibil în carte decât satul, un rural fermecător şi sălbatic în existenţa sa transcedentară.

Petre Rău se situează, ca observator, în acel limes tainic care desparte individul prin spaţii şi timpi. Cu putere de imaginaţie fertilă şi perfect strunită intelectual, autorul conturează şi dă viaţă unui fenomen incitant;  aduce în prim-plan Certitudinea şi Mirajul. Foloseşte adesea două stări, ca unelte de lucru, legând spaţiul mitic de viaţa reală. Palierele filosofice din texte sunt respirabile pentru cititorul modern. Întreaga carte conţine trăiri simplificate în esenţa lor şi acţiunea face fuziune cu meditativul.

Totul este credibil, magnetic, încât, o dată ce ai prins a citi “poveştile” ele te cuceresc, te acaparează până când tu, ca individ, te simţi din ce în ce mai apropiat de eroii plăsmuiţi (sau redecoperiţi) din (în) mâlul uitării umane.

Petre Rău are avantajul frazării frumos-curgătoare, dar nu este defel monoton în naraţiune, pentru că, atunci când te aştepţi mai puţin, “rupe” firul, intervine suspansul, se ridică altă şi altă perdea de negură tainică. Dezvăluirile literare au sensuri originare şi de multe ori curajoase, aşa cum este şi în capitolul DE MINTE ŞI INIMĂ.

Autorul se apleacă spre lumea cuvintelor-scrise, caută logică în diferite genuri, subgenuri şi specii literare, dar nu face apologie de dragul apologiei, merge fără şovăire pe drumul său, redându-ne doar esenţa a ceea ce el, ca scriitor, a reuşit să evalueze, să decanteze.

Nu este uşor să ai opinii individuale într-o periodă în care tot mai mulţi dintre noi ne declarăm a fi pricepuţi în fotbal şi în Literatură. Cu atât mai mult mi se pare a fi important exerciţul de sinceritate, modul în  care Petre Rău vorbeste despre Artă, Cultură, Literatură, ca despre un bun de patrimoniu.

“Au fost prieteni Goethe si Beethoven?”; “Haiku – versuri demne de antologia sufletului”; “Este haiku-ul românesc la el acasă?”; “Se mai citeşte?”; “Despre cărţi şi scriitori”; “Tipologia scriitorimii”; “Cartea vorbită” etc. Sunt titluri ce sugerează întregul capitolului şi nu poţi trece nepăsător de la o pagină la alta fără să înţelegi că, la urma urmei, noi toţi, scriitori şi cititori, noi, făcătorii de pace prin Artă şi noi, consumatorii de Cultură scrisă, suntem într-o interacţiune continuă.

INSOMNIAC incorigibil, om de cultură desăvârşit, jucător de şah, performant în toate aceste planuri, Petre Rău este un campion al Jocului Minţii, iscoditor şi meşter de catedrale care foloseşte, în loc de cărămizi, litere scrise.

Bucuria tainei pe care o întrezăreşti mereu în pagina cărţii de faţă, este aproape palpabilă. Simţi aerul din preajma locurilor în care s-au petrecut “întâmplările” şi, apoi, mergi mai departe, pătrunzând în sfera filosofiei umanităţii. Totul este ardere, alchimie şi, în istoria literaturii de la începutul Mileniului Trei, scrisul lui Petre Rău este un catharsis în sensul cel mai potrivit al cuvântului.

De Minte şi Inimă, iată corodonatele pe care trebuie să mergi pentru a-l întâlni pe Petre Rău; un om complex, un scriitor rafinat şi care nu se teme să hălăduiască cu eroii săi prin bălţile Dunării, să devină uşor nostalgic după lumea de odinioară. Autorul îşi pune întrebări şi îşi dă şi răspunsuri ca puţini dintre gânditorii noştri contemporani. Scrie şi panseuri.

Lumea din opera lui Petre Rău nu încape între două coperte de carte, este o sferă de lumină şi întuneric care te pune pe gânduri. Petre Rău este un scritor cu rost, un scriitor care îşi împlineşte destinul purtându-şi crucea creaţiei fără clintire pe umeri.

Melania Cuc