Compoziție în alb

Talentul se naște din plurivalență

Denisa Lepădatu este nu o lepădată, ci o privilegiată. De data asta, nomen est omen… nu se prea adeverește. Cel puțin până acum – și sperăm să nu se adeverească și pe mai departe.

Ca elevă, excelează la toate materiile. Ar putea face orice. Iată că, de această dată, talentul se naște din plurivalență. Este foarte încrezătoare în steaua ei. Și de ce n-ar fi? Pentru treisprezece ani (neîmpliniți, dar sorocul e aproape, undeva pe toamnă, septembrie, adică nu Fecioară/Virgo – ca mine, ci Balanță/Cumpănă!), are tot ce îi trebuie.

A atins o maturitate poetică surprinzătoare pentru o asemenea vârstă. Și, firește, mai are de crescut. Iată că, deci, literatura este o opțiune. Poate se va împleti și pe mai departe pe/cu ea, ori poate nu.

Iată câteva versuri ale ei, pe care orice poet matur ar fi norocit să le scrie:

când se-odihneşte

poetul ia umbra şi-o aşază

alături

ascultându-i respiraţia

liniştit

Este un spirit atât de simplu aici, atât de concis, atât de poetic. Nu știm, încă, foarte sigur, dacă materialul pe care și-l va alege spre a performa întrânsul este unul poetic – sau nu.

Putem doar paria pe ea.

Pariul literar este, întotdeauna, un pariu nebunesc. De multe ori nu se îndeplinește, dar, în cazul Denisei Lepădatu…

Evoluția unui poet nu poate fi previzibilă, fie că este una în sensul așteptărilor noastre – sau nu, fie că le depășește.

Denisa Lepădatu are toate cărțile în mână, intacte. Depinde ce va face cu ele.

Nu ne rămâne decât să stăm cu inima strân-să ca un purece.

Vom încheia, dar nu înainte de a mai semnala oaze de poezie autentică, precum:

oglinda-mi arată cât am crescut

îndepărtez cu o mână norii

ce nu-mi dau voie să văd

dincolo de infinit

şi nu-nţeleg de ce toate poveştile

au un sfârşit

Desigur, zicere infantilă, poate o să spuneți. Poate, dar plină de ingenuitate. Și prospețime. Pentru că, acum, prima calitate a poetei este ino-cența poetică, jucată sau neaoșă. Franchețea spunerii la o vârstă atât de fragedă este un atuu. Și se poate transforma într-un asset, pe viitor.

Mai reproducem un pasaj – și gata:

suntem prinşi într-un cub

dumnezeu roteşte culorile zilelor

amestecându-le

niciodată nu a reuşit să creeze

două zile scrise în aceeaşi nuanţă

dar la ce ar fi trebuit

oricum mie nu-mi plac

mereu aceleaşi lucruri

Este o garanție, în aceste metafore incipiente, că poeta are șansa să nu se piardă pe drum. Este o șansă reală. Sper ca harul manifestat la o vârstă atât de fragedă să nu îi ia mințile, ci doar să îi sufle vânt cald sub aripe.

Denisa este/era o stea, pe când nu o ve-deam. Sper să o vedem mai bine – și ea să crească și să ne tulbure cu adierea mirifică a duhului.

Mihail Gălățanu