Ultima noapte cu Bernoulli

Dacă poţi trăi muzica, poezia, cromatica şi formele, de ce nu şi ştiinţele exacte azi tot mai virtuale? Petre Rău este unul dintre cei care trăieşte matematica şi fizica, inclusiv cea cuantică, ceea ce-i conferă accesul la o lume aparte, fără egoism, dar totuşi numai a lui, şi fiind îngăduitor cu ceilalţi care sunt cât de cât în stare să-i repereze coordonatele fiinţei, emanate de această dată într-o poezie autentică şi, de ce nu, şi inovatoare, ce va avea, desigur, încântaţii ei cititori!

În cartea de poezie a lui Petre Rău elementele matematice se animă între ele, circunscrise gândirii, travaliului şi controlului destins al autorului, abia apoi invitându-ne să intrăm în caruselul de efecte al poeziei domniei sale, poezie ce pare, e drept, greu accesibilă unui novice, săracului cu duhul care, nicio grijă, se autosuspendă din sfera cognitivă a autoruluui, încă prea puţin cunoscut – care nu ţine neapărat să uzurpe popularitatea unui Dan Brown…

În laboratorul poetului Petre Rău, mai ales în mojarul alchimic al domniei sale, unde se simte ca într-o a doua lume a sa, aurul virtual este perfuzat cu verbe alese, pentru a re/aduce la viaţă o lume care pare că ne scapă cumva, dar pe care o prindem totuşi cu plăcută surprindere dinspre el, re/convertindu-ne pentru o altă vitală dimensiune. Poetul trăieşte, să zic aşa, cu o semidimensiune mai mult decât noi, aceasta ţinând probabil de abordarea şi accesul la abstract de care dispune prin elementele matematice virtuale şi subtile, dublate de capacitatea speculativă şi combinatorie, ce dau o plăcută stranietate poeziei domniei sale. Cunoscându-i mai bine opera, îmi dau seama că elementele amintite scot la iveală semnale dintr-o insolită carte anterioară de eseuri: Autograf, Ed. Vinea, 2008.

Paul Sân-Petru