De lingua universalis

U N    R E N A S C E N T I S T    M O D E R N

             Prozator şi poet, revendicat acum de universul tehnico-umanist – dar de cea mai modernă tehnicitate în lumea calculatoarelor, Petre Rău este preocupat atât de tainele protolingvisticii, cât şi de evoluţia acesteia de-a lungul vremii până către al şaptelea an al mileniului trei. El îşi propune şi speră să contribuie la o cât mai largă, doctă şi revelată elucidare a fenomenului lingvistic despre care mai mult ca oricând, de la o zi la alta apar noutăţi la nivel de mapamond, iar autorul nu se complace a fi depăşit de salturile lumii limbajului, care “…în toate formele sale, este un indicator cert al capacităţii intelectuale: bogăţia vocabularului, corectitudinea gramaticală, cursivitatea, logica, flexibilitatea şi fluenţa gândirii”, aşa cum el însuşi ne spune.

Ar fi ideal, măcar ca solidaritate de breaslă (în folosul lor şi al societăţii), confraţii noştrii care (unii) au traversat un “realism socialist”, să nu se prindă acum în jocul penibil al unui realism sexualist, chiar şi transsexualist, ci să se pună de acord cu prerogativele slujitoare de artă perenă enumerate în citatul de mai sus.

Luxurianta bibliografie include nume sonore, a căror omitere ar fi fost impardonabilă şi descalificatoare: Carl Sagan, Edmond Nicolau, Ludwing Wittgenstein, Constantin Noica, Ath. Joja, Emil Cioran, Franz Rosenzweig, Eugenio Coseriu, Gabriel Liiceanu ş.a. Autorul, în demersul său estetic de elucidare şi aducere la zi a problemei limbajului, nu atrage neapărat atenţia asupra contribuţiilor personale risipite în ţesătura argumentală a înaintaşilor şi contemporanilor săi, ci le lasă la îndemâna unei priviri mai acute pentru a le decela. Iată doar câteva dintre acestea: argumentarea necesităţii reîntoarcerii la limba universală, cunoaşterea privită ca o permanentă adaptare la limbaje, sau Internetul  – o posibilă limbă universală. De asemenea, în paginile cărţii figurează concepte susţinute, întărite şi argumentate de către autor cum ar fi: rolul limbajului în cunoştere şi comunicare (verbală şi noverbală) sau insuficienţa limbajului (ambiguităţi, imprecizii, raţionamente sofisticate, paradoxuri, contradicţii, mod slab de expimare) etc.

Alte idei, cu bătaie lungă în ancestralitate, sunt acelea cu referire la atrofierea capacităţii omului de comunicare cu animalele, multitudinea de limbi (diversificarea limbilor), limbajele articulate şi rolul lor, precum şi puterea cuvântului, limbi universale ş.a.

Un merit notoriu al eruditului Petre Rău este şi acela de a pune în lumină contribuţiile indispensabile ale unor autori români, dintre care D-sa îi evidenţiază pe rând pe Eugenio Coseriu, Ed. Nicolau, C. Folescu, C. Noica, E. Cioran, Dan Costian, G. Liiceanu şi alţii. Sunt sigur că autorul o face nu dintr-un epatant patriotism, ci pur şi simplu pentru că cercetările acestora fie că au generat idei, fie că au completat şi lărgit orizontul unei cunoaşteri şi elucidări ce ţin până la urmă de viitorologie. Dar poate şi pentru că, cel puţin în secolul trecut, ni s-au făcut unele nedreptăţi, excluşi fiind din avangarda unor domenii în care deţineam cheile priorităţii (vezi cazul Paulescu, Vuia, Coandă ş.a.).

De Lingua Universalis trebuie citită şi asimilată de către toţi cei care, ca beneficiari plenari al inestimabilului limbaj cu care minunat au fost dotaţi, vor să pătrundă cât mai multe din tainele pe care le ascunde comunicarea sub multitudinea de aspecte ale ei.

Paul Sân-Petru