Cursul de faţă îşi propune să ofere cititorului un ghid practic de instruire şi educaţie pentru dezvoltarea abilităţilor de a transmite şi citi gândurile de la distanţă.
De la bun început menţionăm că aceste lecţii nu reprezintă un curs complet, subiectul nefiind tratat exhaustiv. Subiectul, însă, nici n-ar putea fi vreodată tratat complet, tocmai datorită complexităţii lui. Aşa cum arată şi titlul, el reprezintă numai un ghid, scris într-un mod cât mai accesibil, care oferă o orientare generală şi o îndrumare corectă către obiectivul propus.
De asemenea, precizăm că acest ghid nu poate garanta succesul tuturor celor care sunt interesaţi şi preocupaţi de practicarea exerciţiilor prezentate în aceste lecţii, ci numai celor care respectă toate indicaţiile şi instrucţiunile pe care le găseşte aici şi pe care le tratează cu seriozitate, dar şi cu deplină încredere.
La baza acestui curs practic se află o serie întreagă de materiale documentare şi experimente, cuprinzând astfel:
- literatura de specialitate din domeniu
- bazele experimentelor ştiinţifice înregistrate în ultima jumătate de secol, inclusiv celebrele experienţe pe astronauti, scafandri etc.
- experienţa proprie, timp de cinci ani, a unui grup exoteric românesc.
Unele dintre cele mai recente cercetări efectuate pe creier – ca organ prin care se realizează activitatea psihică umană – demonstrează faptul că omul utilizează în mod curent doar o mică parte din capacităţile acestuia.
Construcţia creierului omenesc are la bază două emisfere, una specializată în raţionamente logice, cealaltă răspunzătoare de înţelegerea intuitivă. Experimentele au demonstrat că, dacă se efectuează o separare chirurgicală a celor două emisfere, astfel încât ele să nu mai poată comunica între ele, funcţiile uneia sunt preluate de cealaltă emisferă. Este ca şi cum organismul uman s-ar adapta pentru a supravieţui, de parcă „ştie” că îi sunt necesare ambele tipuri de cunoaştere, atât cea raţională, cât şi cea intuitivă.
Unii specialişti consideră că, în perioada preistorică a sa, omul a deţinut un al şaselea simţ, cel al telepatiei. Se afirmă în acest context, că numai educaţia obiectivă şi condiţiile de adaptare la supravietuire ale omului ar fi redus importanţa raporturilor cerebrale şi, la fel ca toate facultăţile umane care au fost lăsate să trândăvească, simţul telepatiei (comunicarea mentală) s-a atrofiat.
De existenţa telepatiei în viaţa noastră de toate zilele suntem însă mereu surprinşi prin dovezile pe care le putem întâlni adesea. De cele mai multe ori ele ne parvin sub forma unor intuiţii relative, mai mult sau mai puţin clare, ale unor nenorociri întâmplate celor care ne sunt dragi, cu mult timp înainte ca trista veste să ne poată veni pe una din celelalte căi obişnuite de comunicare.
Deşi aceste mesaje “subtile” ne surprind de cele mai multe ori, noi nu cercetăm – nici atunci, nici după aceea – momentele unice, de uimire, pe care le-am trăit. Ca urmare, nu avem cum să ne dăm seama prea bine că trebuie să existe cumva o lege care guvernează aceste fenomene. În acelaşi timp, nu putem sesiza nici măcar avantajul unei astfel de comunicări. În concluzie, nu avem cum să înţelegem existenţa şi conţinutul unei forţe care guvernează aceste procese, şi nici cunoaşte puterea ei energetică.
În pofida acestor neglijenţe conştiente sau nu, rezultatele obţinute până în prezent de cercetători ne demonstrează că putem învăţa uşor să practicăm acest mod de comunicare şi astfel putem beneficia din plin de toate avantajele pe care le oferă.
Telepatia ar putea fi definită ca fiind abilitatea de comunicare între două persoane prin intermediul minţii, persoane aflate la distanţă una de alta, deci în lipsa unui contact fizic vizual, auditiv sau de altă natură cunoscută.
Ca act de comunicare, telepatia se realizează între un emiţător şi un receptor. Capacitatea de a emite sau de a recepta mesajele este mai mult sau mai puţin dezvoltată la diferiţi oameni. Ea poate fi îmbunătăţită însă prin exerciţii. Pentru a putea comunica telepatic este necesar de asemenea să cunoaştem persoana cu care dorim să intrăm în contact prin telepatie.
Aşa cum se ştie, este mult mai uşor să înveţi ceea ce alţii ştiu deja, decât să ajungi la aceste cunoştinte prin experienţă proprie. Este foarte adevarată această afirmatie. Ei bine, în cazul acestui curs vom aborda această regulă în două moduri distincte care, de fapt, nu înseamnă decât o singură cale spre a ajunge la scopul propus:
- veţi învăţa mai întâi ceea ce ştim noi
- veţi experimenta singuri, ca să completaţi cunoştintele căpătate cu experienţa voastră personală.
Exerciţiile din acest curs au fost gândite în scopul iniţierii în arta transmiterii şi recepţionării gândurilor de la distanţă. Pe scurt, aproape toate lecţiile care sunt prezentate în acest curs se înscriu în categoria exerciţilor de iniţere telepatică.
Sense Group
Recenzii
Nu există recenzii până acum.